Se spune că avatarurile esențelor din subconștient ies la iveală în momentele de criză maximă și fac diferența dintre personalitate și imagine. Indiferent dacă dezvolți o afacere, construiești un brand, personal sau de companie, indiferent dacă ești executive sau simplu junior. În acele momente realizezi că nici orele nesfârșite de muncă nu sunt suficiente, nici întinderile de task-uri rezolvate, nici măcar confortul unei bunăstări financiare și sociale.
În acele momente descoperi autosuficiența pe care o ”cari” după tine de ani, avalanșele de proiecte neterminate, greșelile ignorate în timp, timp care, citând din clasici, are din ce în ce mai puțină răbdare cu tine. Și intervine teama de eșec, sau mai degrabă teama de a nu fi capabil sa gestionezi un eșec.
Personal, am crezut întotdeauna ca sunt un maxim autodidact, ca nu sunt în esență nici un perfecționist, nici teoretician, dar capabil să stăpânesc cunoștințe, aptitudini și tehnici care să-mi permită sa gestionez obiective și să implementez ideile mele, să fiu manager și simplu muncitor în același timp, sa fiu coleg și prieten.
Revăzând recent Demolition (îl recomand cu căldură celor care l-au ratat), mă întrebam câți dintre noi suntem capabili să dărâmăm totul fizic, la propriu, pentru a reclădi din temelii o structura putin obosită, care nu te satisface pe deplin, care apare acum într-o arhitectură ciudată deoarece ai tot modificat-o pe parcurs, ai întortocheat-o, ai chinuit-o cu ideile tale, uneori antagonice. De fapt, nu cred că e vorba de capabilitate ci de oportunitate: putem să ne reinventăm dar fără să ignorăm ce-am construit până acum.
***
Am înțeles destul de târziu ca multe situații mai mult sau mai puțin fericite nu apar mereu întâmplător. Ele au un fir, au o logică, au o explicație, dar mai mult decât atât, ele trebuiau sa apară, pur și simplu. Atât în viața personală cât și în structura unui business, elemente aparent fără nici o legătură se întrepătrund și duc în direcții pe care nu le anticipai.
Deci, ce vroiam să spun? 🙂
De fapt voiam să ajung la coaching. Voiam să spun că o discuție cu un viitor partener de proiecte, un CEO convingător și entuziast ca mine 🙂 , s-a transformat într-un debate despre abilități și nevoi, structură și dezvoltare personală. Și despre echilibru. Și despre responsabilitate.
Și care m-a convins că un ”antrenor personal” iți poate aduna ideile tale și te poate ajuta să le transformi în proiecte clare și mai mult, să le execuți. Scepticul din mine încă primează, dar primul pas a fost făcut, nu știu cât de mult l-am speriat pe viitorul meu antrenor, se pare că nu suficient în cele trei ore de vorbit nonstop 🙂 dacă a acceptat și azi am primit contractul să-l semnăm 😀
Indiferent cum va fi această provocare, vreau să o transform într-un ”jurnal” pe acest blog, dacă aveți experiență , feel free to share 🙂
