I am legend

Trezește-te! Fiscul iți spune bună dimineața!

Stimate Serviciu asistență contribuabili (fiscul nostru cel de toate zilele),
Sunt deosebit de încantat de grija pe care ne-o purtați nouă, plătitorilor de taxe și impozite la bugetul de stat, această gaură neagră in care intră bani și ies iluzii…Scrisorile drăgălașe trimise de dumneavoastră prin care pe deoparte ne trageți delicat de urechi și ne sfătuiți să fim cuviincioși, să ne ștergem pantofii la intrare,  să ne tăiem unghiuțele și să purtăm batistuța în buzunar și în același timp ne amenințați voalat cu un control de rutină în ceea ce privește gunoiul de sub preș, nu pot decât să ne bucure și să aplaudăm grija dumneavoastră dezinteresată pentru achitarea  ipoteticelor restanțe și declararea corectă a vânzărilor și achizițiilor.

Și dacă tot aminteați în epistola pe care mi-ați trimis-o, frumos ambalată în plic regulamentar, prin care mă informați că sunt supus unui proces de selecție aleatorie, că sunt supus unei analize de risc, că s-ar putea să fiu pe viitor obiectul unei inspecții fiscale, nu pot sa spun decat Doamne Ajuta! : a trecut mai bine de un an de când șoferul meu stă în fiecare dimineață la ușa dumneavoastră și așteaptă doar, doar o veni cineva în controlul privind rambursarea TVA -ului pe care mi-l datorați! A trecut mai bine de un an de când ma rog să-mi dați banii pentru a nu intra în incapacitate de plată! Ați invocat tot felul de motive, nu avem suficient personal, nu facem față, există foarte multe cereri de rambursare, nu sunt bani... Nu mi-ați răspuns niciodată la apelurile mele repetate, la cererile scrise. Mi-ați comunicat așa, off the record, ca nici penalizari nu veți plăti pentru ca banii mei stau in visteria statului de atâta timp. Și că ar fi bine nici să nu le cer …

Nu vreau să întreb nici cât a costat aceasta campanie de a trimite astfel de adrese tuturor (da, informația circulă repede in mediul de afaceri, mult mai repede decât se mișca sistemul vostru tranchilizat), nu vreau sa reamintesc ca suntem o țară plină de impozite, printre cele mai fiscalizate din lume, vreau doar sa strig: până când? 

Semnat: un contribuabil neasistat disperat

AdresaANAF

 

16 Comments

  1. Ha, credeam ca doar eu am primit. :)) Chiar ma miram ca doar am toate impozitele platite la zi (m-am saturat sa platesc penalizari ca in alti ani), etc.

  2. Au primit si firme nou infiintate si PFA-uri…suna clientii disperati 🙂

    1. tatiana

      se pare ca au trimis la toata lumea, cel mai rau este ca au trimis unor firme care sunt ok din toate punctele de vedere

  3. Daca ii duceau capul, trimiteau si ei esalonat pe cateva saptamani sau luni. Singurul lucru care ma ingrijora e faptul deja stiut ca nu pot sa plece fara sa dea o amenda, ca in rest nu prea au ce sa gaseasca la 20 de facturi care le fac eu pe an. Inca nu am 20 ca nu a sarit la pagina 3 programul meu de facturare.

  4. Isa

    Foarte curios ca au bani de trimis scrisorele de intimidare contribuabililor !!! Dau si telefoane contribuabililor, cerandu-le sa plateasca taxele la timp. Nu mai bine cu banii astia ar fi facut ceva mai util ?

  5. Andrea

    Si in Iasi au inceput sa ajunga, nu conteaza daca firma are sau nu datorii. Culmea e ca a primit si o firma la care tocmai s-a finalizat controlul fiscal si ma intrebau “Asta insemna ca iar vin”?!

    1. Vali

      Au primit pana si firme inactive de mai bine de 5 ani ori care asteapta fiscul sa finalizeze procedura de inchidere si radiere. Suntem de tot rasul cu asemenea institutii.

  6. tatiana

    orice hartie de la ANAF ,ajunsa pe mana administratorului ii creaza panica si se indreapta impotriva celui care tine contabilitatea: ” uite ce am primit, ce inseamna asta?” cu greu poti sa il faci sa inteleaga ca cei de la fisc sunt idioti si ca firma este ok si cu declaratiile, si cu taxele si cu tot, parerea mea este ca , la modul cum lucreaza cei de la fisc trebuie cerut fisa pe platitor lunar, urmarita fisa si supravegeati indeaproape!

    1. Vali

      De acord cu dvs. O singura mentiune: credeti ca va va parveni acea fisa in luna in care s-a facut solicitarea? Ma indoiesc ca se va intampla astfel. Ne luptam cu morile de vant si pana si lancea este tot la ele. Sistemul este anume creat sa fie nefunctional ca si interfata de exprimare a nemultumirilor contribuabilului/cetateanului.

  7. […] Autor: Horațiu HAGIU – expert contabil CECCAR, consultant fiscal CCF Articol publicat pe horatiuhagiu.ro […]

  8. Madalin

    In ultima saptamana au primit mai toti pe care ii stiu. Eu am doua firme si am primit pentru ambele in aceeasi zi, la aceeasi adresa, pentru ca ambele sunt declarate la acelasi sediu social. Primii care au primit s-au speriat, apoi au inceput sa inteleaga dimensiunea noii inventii. Drepturile contribuabilului si ale IMM-urilor sunt respecatate in aceeasi masura cu drepturile omului in China. Daca nu executi ceea ce ti se cere esti executat. Este un razboi psihologic. Si deocamdata ei castiga, pentru ca noi tacem. Asa au facut si comunistii zeci de ani. Au profitat de lipsa unei rezistente serioase si au “infectat” tara. Nu cred insa ca ajuta sa ne plangem intr-un grup asa de mic. Una din idei ar fi sa ne strangem in asociatii care sa ne reprezinte legal in campanii de lobby si alte actiuni cat se poate de legale. Poate ca nu avem puterea financiara a unora ca cei de la Rosia Montana sa facem lobby, dar suntem mai multi si contam. Orice alte idei si propuneri sau comentarii constructive pot fi utile.

  9. Vali

    Repartizare aleatorie este o gluma pentru creduli. Se pare ca nu exista nici un automatism in transmiterea acestor scrisori si controale. TOTI contribuabilii (si in special mici si mijlocii) vor trece prin aceasta verificare. Nu este altceva decat inca o metoda de a mai cheltui bani pubici (bani care pot fi sustrasi cu usurinta) si de a ingropa idiotii care inca mai cred ca pot construi afaceri cinstite care sa ii ridice pe scara sociala. E trist dar, dupa cum stim cu totii, ordinele nu se discuta ci se executa. Trebuie sa dam bine la orinduirea straina si asta este numai unul dintre mecanisme.
    Sa traim bine RAU! 😉

  10. Partea neplacuta e ca perceptia publica fata de astfel de institutii, gen ANAF, nu este foarte placuta, ceea ce duce in derizoriu astfel de scrisori. Sunt de acord cu o educatie fiscala, sunt de acord ca ar trebui mai multa implicare si constientizare a obligatiilor pe care le avem, dar genul acesta de informari nu pot decat sa-ti starneasca un zambet amar.

  11. Oana

    Fiscul are acest contract cu cei de la Valcea si trimite cam ce vrea, cand vrea, cum vrea. Nu stiu cum naiba pe mine m-au ocolit, se prea poate sa le fi disparut adresa mea postala din sistemele lor facute praf. Propriri pe cont imi fac de fiecare data cand depasesc termenele de plata regulat, dar instiintare de plata n-am vazut decat acum cativa ani.

  12. BOJAN CARMEN

    aceste hartiute au primit si societatile care sunt suspendate si cele care nu am avut activitate de peste 5 ani

    1. Si societati care au fost infiintate de maxim o luna …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *